Ștefan Manasia
Poem
Mai întâi ai plecat tu și chicotelile tale:
Cine o să-mi mai sară-n spinare?
M-ai sunat dimineață din Budapesta.
Te-am imaginat așezată pe
Soclul micuț lîngă statuia lui Koestler:
Mai există ea astăzi
Cînd școlarul dement mînuiește buretele și radiera?
Soarele nu mai traversează acoperișul căsuței de vară.
Zilele s-au micșorat. Vîntul adie diferit. Vorbesc cu Jan
Despre Brautigan și traducătorul lui neamț.
Spațiul devine constrictiv. Lucrurile, lucrările s-au adunat
Și mă terorizează: Femela caiman își apără
Progeniturile în lagună. Sînt to mai aventuroase
Iar anaconda pîndește
Sub nuferi și hiancint. O dimineață perfectă,
Creierul lubrifiat, mușchii relaxați,
Dar poemul vine și devorează
Progenitura: amintirile nu se mai lasă povestite,
Traumele nu se vor expiate. Fetușii întîmplării
Îmi accelerează bătăile-n piept și acum,
Cînd foarte probabil adolescentul acela hidos
E doar un sac de cartilagii, epidermă și oase
Sub unul din cheiurile Tamisei.